Hai să recapitulăm ce vecini are țara noastră.

1. Moldovenii. Ne dispretuiesc maxim, ne consideră țigani și nu vor să audă de o eventuală unire. Profită de prostia noastră pentru a obține cetățenie și a se căra în vest, unde se recomandă moldoveni, titlu cu care obțin clar mai mult respect decât dacă ar spune că sunt rroma people.

2. Ucrainienii. Înglobează părți din rromânia, ne distrug delta prin săparea canalului bâstroie, foști și actuali rusofoni, ne-ar da foc cu plăcere.

3. Ungurii. Mai e nevoie să zic ceva despre?

4. Bulgarii. I-am invadat, le-am luat Cadrilaterul în 1913, ni l-au luat înapoi în 1940. Nu ne respectă, nu ne iubesc, polițiștii bulgari adoră să ne prindă în trafic, pentru o ardere cât mai plăcută.

Mai rămâneau sârbii. Cu care aveam relații bune de dinainte de broz tito. De la care cumpăram ciocolăți și jucării, într-o vreme în care la noi predominau creveții vietnamezi, aduși de domnul actual om de afaceri Niculăiță, care avea chioșc pe terasă la gospodina, în Vitan. Sârbii, care ne tratau oarecum ca egali și care ne respectau pentru nerecunoașterea mizeriei numită kosovo.

rromânia tocmai le dă mumu sârrbilor, opunându-se aderării lor la UE, pentru că rromânii din nuștiuce regiune nu au drepturile garantate.
Dap, de asta aveam nevoie. De un comportament a la Laszlo Tokes, care vrea sa le interzica accesul în transilvania ungurilor care vorbesc urat despre tara lor. Adica Ungaria.

Probabil cea mai jalnică guvernare din istoria ultimilor 100 de ani ai rromâniei. Oh wait, asta ar însemna cea mai jalnică guvernare din istoria rromâniei, nu?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.