Prezent la lansarea LG G3, la restaurant Tapo, prin Tei. Lansare urmată de show culinar Florin Dumitrescu, tipul cu păr de la Masterchef. M-am abținut cu greu să mă ridic maiestuos și încruntat și să urlu Ce e mizeria asta ce ai gătit aici? Cum îndrăznești să vii cu gunoiul ăsta în fața noastră? Lasă șorțul și marș acasă.

După aceea m-am gândit că probabil sunt al 1989-lea simpatic care face genul ăsta de glumă, așa că m-am abținut. Nu știu ce gust a avut ce a gătit, pentru că a fost ceva gen mușchi de pinguin subtil, făcut tartar. Ori eu nu mănânc carne crudă decât dacă e cârnat afumat de la Mitocu Dragomirnei.

LG G3 e un telefon frumușel, arată bine, ca aspect exteriro, finisajele sunt peste media generală, nu plasticele ieftine obișnuite.

Vine cu câteva chestii interesante, drept gadgetăreală.
Adică renunța la miliardele de app-uri și setări predefinite, pe care nimeni nu le folosește, dar producătorii le aglomerează în telefoane, ca să se poată lăuda cu cât mai multe realizări la hectar.

Prin urmare, are câteva tweakuri interesante de android, ca să îl facă cât mai simplu, plus unele mutări în direcția optimizării UX și UI.

Enfin, informații de gen sunt pe toate siturile, căutați-le, dacă vă interesează cu adevărat. Ce mi-a reținut atenția a fost sistemul de securitate.

Și anume, pe lângă chestiile de criptare a conținutului, unlock prin ciocănirea tastaturii (nu râdeți, haimanalelor), există un feature numit Kill Switch, care îți permite să ucizi pur și simplu telefonul, de la distanță, prin browser, de pe site-ul McAffee. Mort și îngropat, nu mai pornește niciodată.

Pare foarte interesant la prima vedere. Doar că apar anumite probleme.
Nu lasă loc de eroare umană. Dacă îl pierd la un cunoscut, care mi-l găsește după o perioadă și mi-l aduce, ce am făcut, rămân cu o cărămidă extrem de scumpă?

Activarea Kill Switch se face doar dacă telefonul e online. Odată ce s-a făcut publicitate sistemului, un hoț nu trebuie decât să scoată cartela și să închidă wirelessul. Cu altă cartelă, fără internet și cu wirelessul pornit, merge no problemo, nu? Pe lâng faptul că orice n00b, poate șterge complet sistemul de operare.

The McAfee Mobile Security lock screen blocks factory resets and rooting attempts, requires password authentication, and can be controlled by the user from the device or the a web console.

Nu știu, nu sunt n00b, dar nici maestru. Bănuiesc că printre voi sunt unii care pot să certifice/verifice ceea ce spun.

Oricum, ca punct final, mă sperie puțin ideea că cineva îmi poate transforma telefonul în cărămidă, de la distanță. Știu, e puțin probabil, dar eu tocmai mi-am schimbat parola la ebay și paypal, pentru că le-a fost spartă baza de date.

chef florin dumitrescu

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.